Cu puțin înainte de a urca într-un tren care să mă ducă în orașul unde muncesc la o corporație care nu are mai nicio legătură cu literatura, mă opresc la Inmedio să-mi satisfac un ritual masochist: acela de a răsfoi revistele Uniunii Scriitorilor pentru a vedea ce lucruri trăsnite mai tipăresc din bani publici "specialii" literaturii române, dar și în speranța deșartă că poate într-o zi voi surprinde primele semne ale unui "dezgheț"...
Cine se intitulează "scriitor independent" nu face decât să se trădeze ca fiind... amator. Am parafrazat astfel ce scrie pe ultima pagină a numărului curent a "României literare". Când am citit așa ceva, am pus revista la loc și m-am îndreptat mai repede către peron...
Deși ar fi trebuit, nu m-am obișnuit nici măcar până acum cu aroganța fără margini a culturnicilor care, de ani de zile, pretind că nu există literatură română sau autorx în afara membrilor Uniunii Scriitorilor - sau nici măcar. Autorx? Femeile care scriu nu sunt tocmai scriitoare în ochii lor, așa că de ce s-ar obosi să găsească un nume mai incluziv pentru organizație? Uniunea Scriitorimii, măcar atât dacă "scriitorxlor" vi se pare o încălcare prea sfidătoare a normelor acestei limbi atât de patriarhale!
Când spun "sau nici măcar", mă refer la un secret abia ascuns: în ochii celor care conduc organizația, probabil peste trei sferturi dintre membrii și membrele Uniunii - trei mii în total, conform unei estimări de acum vreun deceniu - "nu sunt scriitori", nu au nicio valoare, cel mult aceea de cotizanți. Din câte se știe, Uniunea supraviețuiește mulțumită imobilelor pe care le închiriază - Palace Casino
anyone? - și a banilor de la Ministerul Culturii - "România literară" și alte câteva reviste de patrimoniu apar în continuare mulțumită acestui buget care nu este condiționat de vreun proiect, în contrast cu muritorii de rând de pe scena culturală independență, care muncesc cu mult mai mult pentru banii de la AFCN, bani ce nu reprezintă o certitudine. În afară de aceste câteva reviste care încă se tipăresc și pot fi cumpărate de la chioșcuri, de Uniune aparțin încă alte câteva zeci de reviste în provincie, adeseori finanțate de către autoritățile locale.
Într-o altă realitate, poate m-aș fi putut bucura de toată această infrastructură literară care nu depinde de niciun techno-oligarh de peste mări și țări, scriind literatură în limba țării în care m-am născut - unde, zice-se, am datorii, dar și drepturi - și având capacitatea de a o publica pentru publicul din această țară - și nu numai -, în aceste reviste finanțate de către țară însăși...
Ghinion! Am nimerit o altă realitate și un alt corp - nu corpul unui bărbat român, creștin, cisheterosexual și aproape neurotipic... cu trăsături sociopate suficient de pronunțate încât să perpetueze fără ezitări oricare din meschinăriile derizorii de care e nevoie! Totul pentru a obține și a menține prestigiu în aceste cercuri strâmte... Bărbații aceștia vorbesc în numele întregii literaturi române, dar aceasta pentru ei nu este decât o piramidă pe care o modelează ei. Treptele acestei piramide, spun ei, nu pot fi urcate decât cei care au "talent"; în realitate, acest criteriu nebulos - am mai scris în trecut, apropo de Alex Ștefănescu și Claudiu Komartin, despre cum instanțele care se pronunță asupra "talentului" cuiva își rezervă dreptul de a sustrage acest verdict într-un conflict ce ține doar de politica vieții literare - nu este criteriul care decide cine unde se află în această ordine ierarhică.
Lucrurile acestea doar le intuiam pe jumătate acum vreo 15 ani, când m-am hotărât să mă apropii de Uniunea Scriitorilor, despre care știam deja de la alți scriitori - de exemplu, Liviu Ioan Stoiciu, care peste numai câțiva ani avea să se replieze într-un oportunism pe care cred că-l regretă acum în sinea sa... - că ar fi problematică, însă îmi făceam iluzia că pot intra și pot contribui la schimbări din interior. La debutul în volum, Ovidiu Dunăreanu și Angelo Mitchievici mi-au acordat premiul filialei Dobrogea, premiu invalidat în momentul în care, doi ani mai târziu, am îndrăznit să semnez scrisoarea deschisă contra juriului care i-a acordat lui Gabriel Chifu în mod fraudulos premiul Eminescu Opera Omnia, să mă aliniez Grupului pentru Reforma USR și să public pe platforma Fabrica de Literatură o serie de articole în care criticam direcția Uniunii conduse de Manolescu și în care constatam că se produce o schizmă în lumea literară românească... În aceste condiții, nici nu s-a mai pus problema de a intra în Uniunea Scriitorilor...
Din acest punct de vedere, nu au contat anii în care am scris și am citit zi de zi și în care m-am aplecat asupra celor mai diverse chestiuni literare cu seriozitate. Ce dacă m-au preocupat avangardiștii și Ion Horea deopotrivă, Mincu și Manolescu? Uniunea Scriitorilor nu era și nu este decât o mafie: ori ții cu Manolescu și Vosganian, ori nu.
Totodată, începusem să capăt mai acut conștiința faptului că mă aflu pe spectrul autist și pe cel queer. Perioada aceasta de război literar în jurul meu a coincis cu o perioadă de căutări spirituale și sexuale care m-au împins la a mă racorda prin intermediul rețelelor sociale la pulsul unor vieți nord-americane în deplină minoritate, oameni reali ale căror trăsături și identități pot părea niște caricaturi absurde celor care pretind că "woke"-ul/corectitudinea politică e ceva artificial, oameni cu totul diferiți de mediile prin care pare că s-au învârtit alde Ana Blandiana și Mircea Mihăieș - aceștia din urmă responsabili chiar în revistele Uniunii de texte ideologice absolut sordide.
Poate nu sunt eu la curent, dar nu am văzut scuze de la Ana Blandiana pentru declarațiile sale de război contra minorității musulmane și a persoanelor trans, ori de la Mircea Mihăieș pentru sutele de diatribe la adresa stângii americane scrise în ani în care extrema dreaptă se pregătea pentru război civil și lagăre de concentrare! Nota bene: mulți "liberali centriști" au crezut că sistemul american va "rezista", dar actuala degringoladă ICE putea fi anticipată cel puțin din 2020, când la protestele din Portland au intervenit federali fără uniforme și insigne care urcau în dube negre trecătorii de pe stradă! (Evident, nu aveai cum să afli acest lucru dacă doar îți luai știrile de pe Fox News.)
Chiar așa nu-i crapă nimănui din Uniune obrazul de rușinea faptului că, din fruntea unei organizații care se declară a fi bazată strict pe "criteriul estetic", s-au dedicat sute de pagini - tipărite din bani publici - unor ideologeme politice menite a contribui la destrămarea societății care găzduiește cu generozitate naivă asemenea opinii...!? Știu, mă întreb retoric. Bărbații aceștia nu recunosc nici măcar un merit al stângii sau al feminismului; de ce s-ar gândi că poate au în familie rude LGBTQ cărora le e rușine și spaimă de ei? După Epstein, nu mă îndoiesc că se află la mijloc și secrete mai sordide... (Cazurile lui Romulus Bucur și Alexandru Matei mă tem că nu sunt decât vârful ghețarului.)
Cu alte cuvinte... mai bine că nu am intrat în hora asta!
#2026 #
BucătăriaInternă
